Suflete pereche …la 11 minute departare

Doua suflete pereche despartite de 11 minute si un matchmaker in pielea unui negustor de pe strada Le Havre, in apropierea garii St. Lazare din Paris. Acesta este, pe scurt, subiectul fragmentului de mai jos. Noua ne-a placut foarte mult, speram sa va placa si voua.

Opt patruzeci și patru: François.

Opt cincizeci și șase: Catherine.

În mintea lui Julien, tot ce-o privea pe Catherine trebuia să-l intereseze pe François, și invers. Era sigur că cei doi tineri sunt făcuți unul pentru celălalt, cum e făcut vântul pentru mare și foarfeca pentru croitor. Luni de observație îi întăriseră această convingere. Dar trenul lui François sosea la ora opt patruzeci și unu, iar cel al Catherinei la opt cinzeci și doi. În fiecare zi, Julien vedea trecând prin fața lui aceste două ființe complementare, despărțite de o veșnicie de unsprezece minute, a cărei dimensiune tragică îl consterna. François și Catherine aveau între ei și posibila lor fericire o serie de bariere de bronz: spiritul de punctualitate al Societății Naționale a Drumurilor de Fier, cei trei opt [opt ore de muncă, opt ore timp liber, opt ore de odihnă], productivitatea – divinități mai puțin indulgente decât cele ale mitologiei. Celebrii îndrăgostiți din antichitate luptau împotriva unei fatalități pe care putea să o răstoarne bobârnacul unor zei tocmiți la prețuri convenabile. În timp ce ofranda unui borcan cu miere, sau chiar a unui berbec, adusă unui șef de gară…

Julien știa că mai degrabă s-ar urni munții din loc, decât l-ar ajunge din urmă un tren pe celălalt. Mult timp își pusese speranța în cețurile și poleiurile care dau orarele peste cap. Câteodată crezuse că își atinge scopul aflând, în unele dimineți cu ninsoare, că trenul lui François avea o întârziere însemnată. Dar trenul Catherinei având invariabil o întârziere asemănătoare, prăpastia nu fusese niciodată acoperită. Ca apa Stix-ului la marginea buzelor osânditului, două ființe făcute una pentru cealaltă rămâneau la o depărtare de 11 minute de întâlnirea lor.

Sursa: “Strada le Havre”, de Paul Guimard