Sambata, 18 august. Sedus sau seducator?


Seductia este un joc pe care il exersam cu totii. Facem acest exercitiu inca din copilarie, cand invatam sa obtinem ceea ce ne dorim: obtinem favoruri din partea parintilor, devenim speciali in randul copiilor, castigam simpatia profesorilor, care ne valorizeaza.

Suntem obisnuiti sa privim seductia intr-o maniera manipulativa, mai ales ca atunci cand crestem, ea tinde sa devina un joc de putere, in care unul dintre parteneri domina, iar celalalt este dominatul.

Daca esti un seducator de cariera si vrei sa cuceresti cu orice pret, poti folosi chiar tehnici speciale care ar putea sa iti aduca succesul. Insa exista riscul sa iti pierzi magnetismul natural, iar sexul opus sa nu fie “miscat”, sa nu intre in jocul tau, care nu mai este unul de seductie, ci unul de manipulare, de forta.

Seductia care te face valoros inseamna atractie, si nu manipulare, te face sa fii o provocare si un posibil premiu pentru celalalt.

Cum sa te pui in valoare? Cum sa fii seducatorul natural? Cata energie sa aloci acestui joc si care sunt cele mai potrivite carti pe care sa le pui pe masa? Care sunt regulile seductiei care flateaza, si nu manipuleaza?

 Raspunsurile le gasim impreuna, in cadrul seminarului “Sedus sau seducator”, organizat de Diverta si Umbrella For Two.

 Cand: sambata, 18 august 2012, de la ora 11.00

Unde: in Diverta Bucuresti Mall (Vitan)

Inscrierea se face la adresa: office@umbrellafortwo.ro, solicitand formularul de rezervare a locului la eveniment.

Cum transmitem mesajele in cuplu?

Cat de des ti se intampla sa vezi sau sa auzi cea ce iti doresti de la celalalt? Cat de des auzi  altceva decat ti-ai fi dorit? 
Ti s-a intamplat sa nu reusesti sa transmiti mesajul corect? Sau el sa inteleaga altceva ?

Indiferent daca ai un partner langa tine sau abia ai cunoscut pe cineva, in interiorul cuplului  amandoi transmiteti si primiti foarte multe mesaje. Ce auzi de la celalat te poate face sa razi, sa iti faci planuri, sa te bucuri, sa visezi sau dimpotriva,  sa fii dezamagit, sa te intristezi, sa suferi. Tendinta naturala este sa il faci pe celalalt responsabil pentru starea pe care ti-a provocat-o.

In realitate, este un joc interactiv, in care tu faci in asa fel incat sa fie auzite anumite mesaje si le blochezi pe altele. Vezi la celalalt propriile asteptari, te amuzi la glumele bune pentru tine, esti receptiv la acele aspecte care iti trezesc propriile amintiri, propriile dorinte. La randul lui, si el va rezona cu acele mesaje care sunt in acord cu el.

Te invitam joi, 26 iulie ora 18.30, sa aflam mai multe despre modul in care influentam mesajele pe care ni le transmite celalalt. Seminarul este cel de al treilea din seria de workshop-uri de dezvoltare personala “Labirintul meu” organizate de Umbrella for Two.

Cand?: Joi, 26 iulie orele 18.30 – 21.30 

Unde?: la sediul Umbrella for Two, str. Intrarea Mihai Eminescu, nr. 1, ap. 1, interfon 1 

Cat costa? 120 lei

Cum ma inscriu? prin e-mail sau telefon la office@umbrellafortwo.ro, 0724 173 277

Blocaje si miscarea in relatii. Unde ma misc si unde stau pe loc?


Sambata, 26 mai
incepand cu ora 10 va invitam sa aflam impreuna de unde provin blocajele si cum ne tin ele pe loc  intr-o relatie. Dam startul celui de-al doilea seminar  Umbrella for two, din seria “Labirintul meu interior”.

De multe ori,  simtim ca lucrurile  nu se misca in directia dorita. Suntem foarte aproape de a obtine acel ceva important pentru noi si observam la un moment dat cum mergem in alta directie sau stam pe loc. Se intampla sa facem aceleasi alegeri, sa mergem pe aceleasi drumuri batatorite si sa asteptam sa ajungem intr-un loc diferit.  Poate exista o bariera care ne tine pe loc, care ne face sa ne invartim intr-un cerc vicios, fara sa avansam. In acelasi timp, in viata noastra exista lucruri care merg de la sine.

Va invitam sa identificam impreuna cu Anda Suta cand ne blocam si sa descoperim cum putem sa ne miscam usor, in directia dorita. Sustinem impartasirea de experiente, opinii, feedback si respectarea confidentialitatii in cadrul unor grupuri de 7-10 persoane.

Cand? Sambata, 26 mai 2012 orele 10-14

Cat costa? 120 Ron/workshop (Tva inclus)

Cum ma inscriu? Prin e-mail sau telefon la office@umbrellafortwo , 0724 173 277

Cu cine? – 

Anda Suta, absolventa de psihologie, activeaza de 10 ani in mediu de business, de consultanta si life coaching.  Are numeroase formari in psihologie (analiza tranzactionala, constelatii sistemice), coaching sistemic. Fiind pasionata de ceea ce face, crede in dezvoltarea potentialului prin transformarea relatiilor din interiorul oamenilor dar si prin dinamica relatiilor dintre oameni.

Labirintul interior – resursa pentru o relatie de cuplu

Sambata, 21 aprilie lansam prima serie de sase workshop-uri orientate catre dezvoltarea personala. Pornind de la cunoasterea si descoperirea proprie, vom explora impreuna deschiderea catre ceilalti si implicit catre o relatie.

Prin intermediul acestor ateliere  vom afla unde ne situam acum fata de dorintele noastre, de unde provin blocajele care ne tin pe loc, care sunt lucrurile pe care le vedem la noi dar si la celalalt, ce si cum exprimam in relatie, cum ne prezentam in fata celuilalt, ce facem noi cu adevarat cu si pentru o relatie.

Pentru ca orice schimbare porneste din interior spre exterior, in primul workshop vom intelege unde suntem in momentul actual in raport cu dorintele noastre. Iti propunem sa devii constient de propriile dorinte si sa descoperi potentialul de a le implini.

Vom face apel la experienta fiecaruia de viata. Exploram noi perspective de gandire si actiune. Sustinem impartasirea de experiente, opinii, feedback si respectarea confidentialitatii in cadrul unor grupuri de lucru de 7-10 persoane.

Cum functioneaza: 

Cand se vor intampla? –  Un workshop pe luna

Cat dureaza? –  3 ore/workshop

Cu cine? – Anda Suta, absolventa de psihologie, activeaza de 10 ani in mediu de business, de consultanta si life coaching.  Are numeroase formari in psihologie (analiza tranzactionala, constelatii sistemice), coaching sistemic. Fiind pasionata de ceea ce face, crede in dezvoltarea potentialului prin transformarea relatiilor din interiorul oamenilor dar si prin dinamica relatiilor dintre oameni.

Primul seminar: 

Cand? sambata, 21 aprilie 2012 

Cat costa?  120 Ron/1 workshop (TVA inclus)

Cum ma inscriu? prin e-mail sau telefon la office@umbrellafortwo.ro, 0724 173 277

Oana Pellea in „Logica emotiilor”

Am inceput dimineata de ieri cu emotie la propriu si la figurat. In zapada de afara am pornit la drum pentru a o asculta pe Oana Pellea intr-un discurs intitulat “Logica emotiilor”. Impinsa de curiozitate am vrut sa stiu despre cum imi poate influenta ziua, un seminar al carui titlu nu il intelegeam cu exactitate: “Logica emotiilor”.

Practic, alaturarea celor doua notiuni: logica (abstracta) si emotie (afectivitate) ma duceau cu gandul la insight-uri despre cum imi pot controla emotiile, ce pot sa inteleg din ele, sa aflu rational cum sa ma port cu ele. Asa e logic, nu? Ei bine, n-am primit nimic din toate astea si totusi e bine.

M-am lasat purtata intr-un discurs despre libertatea de a lasa sa se vada emotia, despre pasiune, despre autenticitate, despre bucuria de a trai frumos. Acum, imi suna naturala perspectiva de a accepta emotiile pe care le traim, de a ni le asuma si a le purta cu noi. Ascunderea lor face ca ele sa se localizeze in interiorul nostru si sa se aseze unde se simt confortabile, face sa nasca masti pe care ceilati le vor vedea si simti ca fiind ceva dubios, ne la locul lui.

Aud si notez cuvantul sa “traim frumos”. Viata noastra nu este despre: daca am facut bine sau prost la birou, despre faptul ca ne-a sunat sau nu iubitul azi. Viata este despre cum o traim. Daca traim frumos o sa facem bine si la job, o sa ne sune si iubitul, o sa invatam, o sa asimilam mai usor.
Chiar daca par lucruri marunte si de bun simt, modul in care mi-au fost transmise m-a inspirat, mi-a dat incredere ca zambetul si deschiderea noastra fata de ceilalti pot schimba lucrurile in bine.

Imbinarea trecutului si a prezentului, aducerea in cadru a parintilor Oanei, “mama” si “tata”, oameni extraordinari care au lasat in urma inspiratie pentru multe generatii este o forma de a trai frumos si a impartasi cu ceilalti. In felul in care Oana va purta cu ea pentru totdeauna vorbele mamei, spuse pe patul de moarte “viata e pe zile”, intr-un mod foarte familiar le-am preluat si le voi purta cu mine de acum inainte.

“Cel mai mare cadou pe care ti-l poti face este sa fii tu”, Oana Pellea. Acesta este motivul pentru care am vrut sa impartasesc aceasta experienta cu voi.
p.s: energie; stare pozitiva; fuga; traim viata; pasiune; a investi pe cineva cu energie; schimb de emotie, energie, inteligenta, dragoste; exercitiul iubirii; sa gandesti frumos, atentie; a-ti asuma, echilibru sunt cuvinte pe care le-am auzit si le-am luat cu mine. Va invit sa luati de aici ce vi se potriveste si sa incepeti o zi frumoasa :)

Este atitudinea ta o decizie personala?

Poti afla miercuri, 1 februarie la ora 20.00 care sunt resursele pe care le ai la dispozitie pentru a construi o relatie armonioasa, in cadrul celui de-al treilea seminar organizat de Umbrella for Two impreuna cu Let’s Meet. Vorbim acum despre atitudinea noastra fata de o relatie. Impreuna cu Monica Eugeniu va invitam sa cautam si sa descoperim impreuna raspunsuri la intrebari aparent foarte simple.
Atitudinea este cea care poate face posibila o relatie si tot ea sta la baza constructiei unei relatii sanatoase. Vom vorbi despre cine suntem, despre perceptii, despre valori individuale si cele ale unei relatii, despre limite si despre succes.
Seminarul este al treilea dintr-o serie de patru a caror tema este statutul de persoana “single” in societatea actuala, sub umbrela “Pregateste-te sa deschizi cand iti bate dragostea la usa!”. Seminarul este dedicat atat doamnelor cat si domnilor si se desfasoara in Bucuresti.


Intrarea este gratuita si se va face nominal, in baza listei de confirmari. Va rugam sa ne confirmati prezenta dumneavoastra la: office@umbrellafortwo.ro sau la numerele de telefon: +40 754 936 107 sau +40 724 173 277.

Monica Eugeniu este Managing Director la propria companie de coaching ‘learning about’ – http://www.learningabout.ro. Compania ofera servicii de coaching in sport si business.
Monica a absolvit Fortuna Music University. In 1997 schimba cariera de artist pentru o cariera in resurse umane. Asa a inceput aventura de peste 10 ani in multinationale precum ING Life Insurance, AIG Life, Delta Ice Cream, Saatchi & Saatchi Romania. A obtinut certificare Irecson, ca fiind unul din pionierii Resurselor Umane in Romania. In acest timp a urmat cursuri de specliatate furnizate de Seneca College Canada, TMI, Asebuss, Eurog Partners, LOMA, LIMRA, Linguarama, SMART etc.


Viata ca un dans

Articol scris de Andreea Voroneanu, Antrenor pentru minte si suflet.

Saptamana trecuta am explorat dansul improvizat de contact, 4 zile, alaturi de niste oameni minunati. E un mod de a  dansa intotdeauna conectat la un partener, despre care poti afla mai multe daca te uiti la acest scurt filmulet.

Kybalionul (Manualul clasic de alchimie hermetica) vorbeste despre unul dintre cele 7 secrete sacre ale materializarii: principiul corespondentei, care se poate rezuma la: Cum e sus, asemenea e si jos; cum e jos, asemenea e si sus.

De-aia spun si eu: precum in dans asa si in viata, precum in viata asa si-n dans.

Dansul improvizat de contact m-a invatat despre relatii, despre iubire, despre mine. Iata deci ce-am primit, intr-o ordine aleatorie.

In dans: important e sa gasesc punctul de contact cu partenerul meu si sa mentin intotdeauna conexiunea. Partenerul cu care sunt e  cel mai minunat din lume, pentru ca e singurul care e cu mine acolo in acel moment, singurul cu care construiesc acea experienta. Sunt  momente in care pierdem contactul vizual, dar intotdeauna ceva ne tine impreuna.

Ce am invatat? Sa onorez omul cu care aleg sa traiesc o experienta. Cand suntem impreuna,  co-creatori a ceea ce traim, bucuria momentului e data de cat de mult stam in  contact unul cu altul, cat de mult ne simtim si ne acordam credit unul altuia.Partenerul meu dintr-o experienta e singurul  care e acolo atunci si prin urmare singurul care conteaza. N-are importanta cine ar putea fi in locul lui si nici macar cum ar putea fi el altfel, schimbat si ajustat dupa propria-mi placere sau visare.

In dans: ambii parteneri sunt acolo sa danseze. Cadrul  e clar, intentia e stabilita si muzica e aceeasi pentru amandoi.

Ce am invatat?
Am inteles ca de multe ori am suferit cand nu am stabilit clar si de comun acord cadrul de desfasurare a relatiei proaspat infiripate. Au urmat asteptari diferite si neimplinite, proiectii nejustificate si dezamagiri. Acum imi asum sa ma intreb ce-mi doresc de la o relatie, sa comunic si sa primesc si intentia celuilalt. In caz de sincronicitate, mergem pe acelasi drum. Daca nu, ne luam ramas bun cu drag si respect si mergem mai departe separat.

In dansul improvizat de contact, pentru o desfasurare armonioasa e necesar ca cei doi parteneri sa impinga unul in celalat cu forte egale, pentru ca intregul sa fie in echilibru.

Ce-am invatat?
Intr-o relatie, e necesar ca fiecare din noi sa-si asume sa-si aduca  jumatatea sa de contributie. Cand unul impinge mai mult decat altul, e doar o  chestiune de timp pana totul se naruie. Si pana atunci, cel ce impinge prea tare e obosit si frustrat, iar celalat invadat si speriat. Devin din ce in ce mai constienta de nevoia de a pastra echilibrul in orice relatie, de a primi si  a darui armonios.

In dans: mi-a fost atat de greu sa am incredere in parteneri ca ma pot sustine, ca ma pot ridica si ca sunt acolo pentru mine. Iar lipsa mea de incredere, m-a facut sa ma crispez, sa –mi blochez respiratia si  sa devin cu atat mai grea si mai greu de sustinut.

Ce-am invatat?
Increderea e fundatia oricarei relatii si fara ea orice constructie se darama. Cand aleg un iubit, un prieten sau un partener de afaceri e fundamental sa aleg  sa am incredere. E singurul mod in care sustin cu adevarat ceea ce construim impreuna. Si am mai invatat ca increderea in altii e de fapt incredere in mine.  Ca si de-o fi sa cad, am in mine tot ce-mi trebuie sa ma ridic din nou. Increderea in altii e si dragoste de sine si credinta ca sunt sufiecient de  buna, de “iubibila” pentru ca cineva sa aleaga sa fie alaturi de mine si sa ma sustina.

In dans: dupa o vreme de dans cu un partener se naste  o energie care este suma plus inca ceva a energiilor noastre. Daca esti atent la acea energie, ea isi implineste singura potentialul maxim si ii cheama pe parteneri sa curga impreuna, fluid dintr-un gest in altul. Energia asta se simte cel mai bine cu ochii inchisi, conectat la inima si cu toata atentia in prezent.

Ce-am invatat? Sa-mi scot nasul din propria mea experienta si sa ma deschid spre faptul ca lucrurile se intampla si la un alt nivel, dincolo de mine. Fiecare alegere a mea, creaza si influenteaza mai mult decat propria mea experienta si e important  sa-mi asum acest lucru. Atunci cand relationez cu cineva, pot aduce acolo iubire si lumina sau dimpotriva frica si confuzie. Si in functie de ce seminte aduc, asa roade culeg si culegem.

In dans: au fost momente cand m-am simtit inconfortabil, speriata sau agresata. Si n-am spus nimic, m-am retras in mine si atunci s-a rupt conexiunea. Prizele n-au iesit sau dansul s-a blocat.

Ce-am invatat?
Sa spun atunci cand cineva imi incalca limitele de confort, sa comunic si sa ma bazez pe partener pentru a gasi impreuna solutia. In trecut mi-a fost mult mai simplu sa ma inchid in mine, sa fug sau sa atac. Astazi, am inteles ca singura solutie care serveste tuturor este sa-mi deschid inima, sa am curaj si sa comunic.

In dans: m-am bucurat de dans numai cand nu m-am mai luat in serios si nu am mai incercat in zadar sa fac totul perfect.

Am invatat, din nou, ca viata e o calatorie, nu o destinatie si ca bucuria se afla doar in momentul prezent oricat de imperfect e el. Si ca da, viata e mult mai frumoasa alaturi de alti oameni.

In dans: cand dansez singura ma simt libera, centrata, vesela si e minunat. Dansul in doi e mai dificil, cere mai multa atentie si concentrare, mentinerea contactului cu celalat si comunicare constata. Mai cere sa iti asumi sa fii acolo, alaturi de celalalt cu propriile lui nesigurante si  imperfectiuni. Dar cand iese e magie: libertate, centrare si veselie la puterea  n.

Ce-am invatat?
Traiul impartasit cu cineva multiplica exponential orice stare. Am invatat ca imi doresc aceasta experienta si ca vreau  sa aduc in relatii, pentru a fi multiplicate,  dragoste,  joc, armonie, bucurie si  intelepciune. Si cat mai putin din orice s-ar afla la polul opus.

In dans si in viata aleg sa traiesc in momentul prezent, sa ma simt pe  mine si ce inseamna conectarea la altii si sa ma abandonez fluxului.